Cai, vaci, Yoga și campania electorală

A început campania electorală, a început expunerea pe tavă a candidaților. Unii sunt de-a dreptu’ războinici, alții sunt calmi, liniștiți, doresc ca visele să devină realitate pentru că se poate, așa au văzut ei prin alte țări, totul este simplu, realizabil, nu prea au cunoștințe clare despre politică, istorie, geografie, cultură, dar zâmbesc frumos, tâmp, cuceritor cu speranța că întreg  orașul/județul va deveni un veritabil  ”Ashram for Yoga”.

Tot aceștia din urmă din pură întâmplare sunt în fruntea unor companii foarte potente financiar, partenerii lor de viață/afaceri sunt și ei oameni de succes, copiii sunt desigur la studii în străinătate…iar viața lor este ca în Sutrele lui Patanjali ( în Yoga Sutra, capitolul 2, Patanjali spunea:  ”Dintr-o mare fericire răsare mulțumirea”).

Atitudinea acestora este una împăciuitoare, non-violentă, vorbesc despre redescoperirea propriilor resurse…este ca în povești de frumos. Mulțumirea acestor oameni (termenul din Yoga predestinat acestei stări de mulțumire profundă este Santosa) care aparent trăiesc în armonie cu totul este de netulburat.

Doresc desigur și eu să aspir la această trăire de a vedea numai ce este bun în orice situație … dar întâmpin greutăți de fiecare dată când realitatea mea se așază în contradictoriu cu realitatea acestor ființe bune, pure … Așa că voi expune pe alocuri frânturi din realitatea mea umilă.

Eu mi-am crescut copiii în acest oraș, nu în alte țări care arată ca în cărțile colorate deja de autor…Ei bine, aici nu am avut loc/ trotuar să-mi plimb căruțul, nici măcar cel pentru un copil. Căruciorul cu gemenii a fost o aventură cu trecere bruscă spre strada cu mașini. Știu, dragi aspiranți/ aspirante la posturi celebre din primării și consilii județene/locale, aveți copii perfect funcționali, desigur nu vă doresc altfel…..totuși, experiența creșterii unui copil cu handicap v-ar putea readuce la această realitate, nu alta pur personală!

Am înțeles că vă doriți cu toții un oraș digitalizat, superb, cu telecomandă la intrarea în Poiana Brașov…realitatea mea este alta. Știți, eu fac naveta ca să ajung la locul meu de muncă pe care mi l-am dorit….atașez mai jos imagini ale zilelor trecute din călătoria mea zilnică. Sfatul meu ar fi să începeți cu începutul, nu cu ceea ce și-ar dori chiar și primarul din Tokio. De multe ori am impresia că vă pierdeți identitatea, trăiți ca și cum ați fi deja primarul din Tokio. Bineînțeles că acest lucru ajută în obținerea unor rezultate frumoase, dar scrie în cărți că pierderea identității e patologie curată.

Dragilor/Dragelor aspiranți/aspirante voi unde mergeți la medic? Ați fost internați vreodată în sistemul de stat sau numai la privat și în străinătate? Vă pot  împărtăși din experiențele mele ca medic și ca pacient. Sunt sigură că ați fi foarte curioși/curioase să  aflați cum e să consulți în cort  sau să nu poți pleca în concediu pentru că nu are cine să te înlocuiască, sau să fii pacient pe o secție cu 2 grupuri sanitare la 40 de pacienți, sau să ai nenorocul să ai handicap sever și totuși Comisia de Evaluare să dorească ca tu să vii așa cum ești, imobilizat, cu treaba ta ce mijloc de transport, pentru că știți că Serviciile de Ambulanță sunt supraaglomerate , iar cei care lucrează acolo sunt Oameni ca și tine….toate există PreaMinunaților! Ofer cu drag povești suplimentare, dacă sunt contactată…

Dragii mei/Dragele mele Guru…vă doresc să vă fie viața frumoasă, dar insist cu politețe să-i lăsați pe cei care trăiesc în această realitate, în acest oraș, care se confruntă cu problemele societății noastre, nu a altor societăți care v-au oblojit pe voi când nu v-a mai plăcut aici. Vă rog să zâmbiți tâmp în continuare, asta mai salvează din ceea ce oricum nu mai poate fi salvat vreodată decât într-o altă Existență personală….NAMASTE!

Dr. Simona Simion

Tell Us What You Think
3Like2Love0Haha0Wow0Sad0Angry

0 Comment

Leave a comment