Când speranța devine realitate…chips-uri sănătoase, care nu îngrașă

Iubite de multi, chips-urile din cartofi sunt din ce in ce mai evitate de oameni care, cu tristete in glas si privire, incearca sa elimine din alimentatie alimentele nesanatoase. Totusi, natura nu ne lasa la greu si ne ofera intotdeauna alternative sanatoase, care sa ne bucure si sufletul. Si astfel au aparut chips-urile din varza kale…crocante, aromate si extreme de nutritive.

Parte din familia cruciferelor, alaturi de varza, broccoli sau conopida, varza kale poate avea frunzele plate sau crete, de un verde inchis, violet sau maro, cu nervuri rosii, mov sau verzi. Gustul este usor dulceag si textura astringenta. 

Fie ca o consumam cruda sau gatita, este foarte important sa o spalam bine pentru ca ocupa locul trei in clasamentul legumelor cu risc de contaminare cu pesticide si sa nu o depozitam o perioada mai lunga de 3-4 zile deoarece capata un gust amarui si poate deveni toxica.

Varza kale contine 84% apa, fibre, vitamine (K, A, E, C si complexul B), minerale (mangan, calciu, magneziu, fosfor, fier, potasiu si zinc), fitochimicale (luteina, carotenoide, glucozinolat si polifenoli) si acizi grasi Omega 3. In plus, continut caloric (49kcal/100g) o fac ideala pentru curele de slabire.

Beneficiile varzei kale pentru sanatate sunt multiple si sunt determinate de fiecare element continut: 

  • Potasiul si fibrele contribuie la sanatatea inimii prin reducerea riscului de hipertensiune arteriala si de boli cardiovasculare.
  • Calciul si fosforul se regasesc in intregul nostru sistem osos, fiind esentiale pentru dezvolarea si mentinerea acestuia. 
  • Fibrele sustin un sistem digestiv sanatos, previn constipatia si scad nivelul colesterolului.
  • Vitamina C este esentiala pentru producerea colagenului, iar beta-carotenul (precursor al vitaminei A) sustine regenerarea tuturor tesuturilor corpului. Combinatia acestor vitamine ne ajuta sa avem pielea si parul sanatoase si frumoase.
  • Antioxidantii combat efectele radicalilor liberi si contribuie la detoxifierea organismului.
  • Vitaminele, mineralele si antioxidantii ajuta la mentinerea sistemului imunitar sanatos, accelereaza recuperarea in caz de convalescenta si lupta impotriva infectiilor. In plus, pot contribui la prevenirea aparitiei cancerului.
  • Vitamina K regleaza procesele de coagulare a sangelui si contribuie la reducerea riscului de facturi osoase.

Varza kale este contraindicata persoanelor care urmeaza tratamente anticoagulante deoarece vitamina K favorizează coagularea și prin urmare poate neutraliza efectele medicamentelor.

Eu am combinat chips-urile cu sosul crema din caju (reteta o puteti gasi in acest articol).

Reteta chips-uri din varza kale:

Ingrediente:

4-5 frunze de varza kale

1 lingurita ulei de masline

condimentele preferate (eu am folosit praf de chilli)

sare (dupa gust)

Mod de preparare:

1.Spalam bine frunzele de varza, le uscam cu un prosop din panza sau hartie si le rupem in bucatele (dimensiunea depinde de preferinta fiecaruia).

2.Amestecam uleiul cu sare si condimente.

3.Amestecam frunzele de varza cu uleiul condimentat, asigurandu-ne ca nu a ramas nici o frunza necondimentata.

4.Asezam frunzele intr-o tava, intr-un singur strat si le coacem in cuptor, la foc mediu, timp de 10-15 min (pana devin crocante).

Calcul caloric per portie (100g chips-uri / 25g crema):

Kcal:160/ 102 – total: 262

Proteine: 5.6g / 6g – total: 11.6g

Lipide: 11.2g / 6g – total:17.2g

Carbohidrati: 16.6g / 7g – total:23.6g

Fibre: 3.4g / 2g – total:5.4g

Sânziana Mițurca

Coach de Nutriție

Tell Us What You Think
0Like1Love0Haha0Wow0Sad0Angry