Coronavirus – O prezență permanentă?

Acesta este mesajul primit de la Organizația Mondială a Sănătății, prin vocea lui Mike Ryan, șeful programului pentru urgențe de sănătate al OMS și unul dintre liderii acestei organizații.

„Acest virus s-ar putea transforma pur și simplu într-un virus endemic, ca orice alt virus din cadrul comunităților noastre, iar acesta ar putea să nu mai dispară niciodată,” este declarația oficialului, care continuă. „HIV nu a dispărut, dar am învățat să interacționăm cu virusul, am descoperit terapii și am stabilit metode de prevenire, oamenii nemaifiind atât de speriați de perspectiva îmbolnăvirii ca înainte.”

Perspectivele sunt neclare în viziunea OMS. Pe de o parte nu există date concrete referitoare la un vaccin sau o metodă eficientă de a combate îmbolnăvirea.

Pe de altă parte, pe măsură ce persoanele infectate dezvoltă o imunitate sau rezistență, după ce un număr suficient de persoane au trecut prin această boală, numărul celor rămași să se îmbolnăvească va fi mult mai redus, făcând epidemiile mai ușor de gestionat.

„Numărul de persoane infectate la ora actuală, raportat la populația generală este relativ redus,” declara dr. Ryan.

Pe de altă parte, voci tot mai critice cu privire la strictețea măsurilor de combatere a răspândirii infecției se aud tot mai des și în Europa, mai ales din zona medicală.

În contextul în care pierderile economice și cele ale libertăților individuale sunt încă greu de cuantificat, rămâne întrebarea: a meritat? Și care a fost costul?

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
2Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry