Desacralizarea bisericii

Este greu să nu ne scape procesul îndelungat, asiduu, la care politicieni, ONG-uri și „formatori de opinie” s-au înhămat. Și nu este ratat niciun pretext pentru a mai știrbi un pic din imaginea bisericii.

Sloganul „vrem spitale, nu catedrale” ni s-a întipărit deja pe retina sufletului, iar lipsa de logică în excluderea vindecării sufletești spre beneficiul vindecării exclusiv fizice pare să nu mai deranjeze pe nimeni.

Nici programul de vaccinare nu a fost ratat ca și pretext de a arunca cu noroi spre „anti-vaxerii” din cadrul BOR sau din cadrul altor culte religioase. Asta deși fețele bisericești nu s-au opus vaccinării (în marea lor majoritate).

Nici eu nu văd o conspirație universală în procesul de dezvoltare și de administrare al vaccinurilor și nici nu cred că elitele ocultei își doresc eradicarea umanității sau controlarea acesteia prin intermediul vaccinurilor.

Politizarea unui act medical a dus însă la o radicalizare a pozițiilor, cei mai virulenți fiind, din punctul meu de vedere, tocmai susținătorii vaccinării, generând presiune atât în mediul politic, cât și în societate, pentru marginalizarea celor ce nu se doresc vaccinați. Astfel, o opțiune personală referitoare la sănătate ajunge motiv de limitare a drepturilor și libertăților individuale.

Revenind la presiunea publică pusă asupra instituțiilor, unele au ales să își păstreze neutralitatea, altele au ales să urce pe trend și să uite de misiunea, pe care o au de fapt de îndeplinit.

Mai ales atunci când vine vorba despre biserici, spațiul interior al acestora este unul sacru. Atât bisericile creștine, cât și lăcașurile de cult musulmane sau iudaice reprezintă casa Domnului, un spațiu aparte, binecuvântat încă de la zidire.

Bineînțeles că sunt numeroase cazurile în care bisericile rămase fără enoriași au fost îndreptate către alte scopuri, devenind muzee, săli de concerte, iar în unele situații (deosebit de triste), chiar cluburi.

Dar ele nu mai erau o casă a Domnului. Ele au rămas simple clădiri, monumente arhitectonice și voci ale credinței unor generații anterioare, desacralizate însă și rămase fără esența, care le dădea viață.

Asemănătoare scheletelor giganților triasicului, catedralele lipsite de însuflețirea credinței sunt niște dinozauri pierduți într-o lume ce nu le mai aparține. Uimirea vizitatorilor și admirația față de artiștii arhitecturii gotice este asemănătoare cu cea exprimată de copiii care privesc asupra oaselor unui tiranozaur sau ale unui brontozaur. Pentru că ambele structuri sunt acum lipsite de suflet și de viață.

Din păcate mi-a fost dat să văd imagini din poate cea mai emblematică biserică a Brașovului transformată într-o extensie a aparatului propagandistic. Nu, nu vorbim despre situații excepționale, precum cele în care răniții dintr-o bătălie sunt tratați în interiorul unei biserici sau o altă situație în care biserica se transformă într-un refugiu pentru cei răniți și pentru cei prigoniți.

Centre de vaccinare sunt suficiente, iar dozele sunt suficiente. Vaccinarea în altar nu era necesară.

Printr-o astfel de acțiune, Biserica Neagră s-a coborât la nivelul unei acțiuni de tipul „hai la mici și vaccin” pierzându-și nu numai din prestanță, ci a ridicat un semn de întrebare substanțial asupra gradului în care se dorește desacralizarea acestui spațiu sacru.

Mai este ea casa Domnului, dacă să organizează orice fel de acțiune în interiorul ei? Care sunt limitele? Ce se mai poate face în altar, în afară de administrarea de vaccinuri și de organizarea unei săli de așteptare?

Dat fiind trendul propagandistic din ultima perioadă îmi voi permite un pronostic într-un material viitor.

Dar până atunci, nu pot decât să deplâng sacrificarea sacralității unei embleme spirituale a Brașovului în schimbul unui beneficiu de imagine discutabil și efemer. Îmi exprim temerea că sufletul bisericii este îndepărtat, lăsând în urmă numai scheletul gol al bolților și al arcurilor frânte gotice. În lipsa suflului divin, biserica este numai piatră. În lipsa suflului divin, omul este numai carne. Trebuie să fim foarte atenți la ce sacrificăm și care este prețul real, pe care îl plătim.

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
3Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry