Destructurează COVID coeziunea europeană?

Uniunea Europeană trece în aceste momente printr-unul dintre cele mai semnificative teste de la constituirea sa.

Odată cu părăsirea Uniunii de către unul dintre membrii săi fondatori, Marea Britanie, centrul de putere s-a înrădăcinat în centrul continentului. Germania și Franța sunt cele două state care dictează viitorul Uniunii și strategia ce urmează să fie implementată de aceasta. Fie că vorbim despre împrumuturile de la Banca Centrală Europeană (care a trebuit să treacă în pas alert peste unele dintre limitele roșii considerate anterior de nemișcat) care se ridică la momentul actual la 390 de miliarde de Euro, sumă despre care se spune însă că va fi majorată.

Un semnal semnificativ împotriva acestei strategii a fost trasat chiar de către Curtea Constituțională a Germaniei în mai 2020. Dar cancelara Angela Merkel, alături de Președintele Franței, Emmanuel Macron, au decis să continue strategia de îndatorare a propriilor state și a celorlalte state din Uniune, prin extensie.

Argumentul asumării unor responsabilități fiscale zdrobitoare a fost unul dintre principalele argumente, care au îndepărtat Marea Britanie de Uniunea Europeană, britanicii nemaifiind co-garanți ai acestui pachet istoric de datorii al statelor europene către Banca Centrală Europeană.

Și în domeniul vaccinării, britanicii au depășit Uniunea Europeană. Vaccinul Oxford-AstraZeneca a trecut de faza de testare cu succes, fiind administrat în masă populației. O vaccinare a principalelor 4 grupe de risc, conform premierului britanic Boris Johnson, până la jumătatea lunii februarie ar permite ridicarea măsurilor de lockdown și reanimarea economiei britanice. Deși termenul de șase săptămâni pare nerealist, nefiind asumat și de ministrul britanic al sănătății, Regatul Unit se află cu mult înaintea Continentului.

Criticată dur pentru faptul că a cedat coordonarea cu privire la achiziționarea vaccinurilor Bruxelles-ului, Angela Merkel se vede prinsă între propriile priorități naționale și cele europene. Europa a mizat pe producătorul francez GSK-Sanofi, Germania comandând în septembrie 300 de milioane de doze de vaccin de la acesta, pentru ca la scurt timp grupul francez să anunțe că a întâmpinat probleme în testarea vaccinului, termenul de livrare fiind amânat.

Simultan, vaccinul Oxford-AstraZeneca nu este aprobat de către autoritățile medicale europene, neputând fi achiziționat la momentul actual de către autoritățile naționale, alternativa oferită de Pfizer-BioNTech fiind una cel puțin nesigură.

Nesiguranța nu provine din aspectul medical al produsului, ci din aspecte logistice. Termenele de livrare sunt nesigure iar capacitatea de producție este învăluită în mister.

Deși au vaccinat un număr de numai aproximativ 320.000 de cetățeni înainte de a atinge dificultăți logistice și de aprovizionare, germanii se află într-o situație relativ bună. Mai ales dacă ar fi să îi comparăm cu vecinii francezi, care au vaccinat numai 325 de persoane în această săptămână.

Proporțional, chiar și România se poziționează mult mai bine, numărul de vaccinuri administrate fiind evident mai mare.

Suplimentar, Emmanuel Macron trebuie să se lupte cu critici tot mai dure din societatea civilă franceză, cu un scepticism ridicat în utilizarea vaccinurilor și cu propria sa lipsă de identitate politică. În contextul unor viitoare alegeri, conform sondajelor, „Wunderkind”-ul francez nu va mai obține o victorie la urne.

Întârzierea vaccinurilor are însă și o altă consecință: întârzierea relaxării măsurilor de lockdown la nivel european până în aprilie-mai (față de Marea Britanie, care le va ridica cel mai probabil la începutul lunii martie), cu un efect ușor de prevăzut asupra economiei. Restricțiile vor afecta mai dur companiile europene și este posibil să reprezinte lovitura de grație pentru acestea.

Posibilitatea de subvenționare deschide noi capcane, prin îndatorarea excesivă a statelor europene, deschizând din nou cutia Pandorei cu privire la asumarea responsabilităților. Criza datoriilor din Grecia nu este uitată, iar acum se poate transforma într-un fenomen european, mai ales că motorul economic german a încetinit, iar credibilitatea măsurilor de redresare este redusă. Iar granițele închise reprezintă un obstacol suplimentar în acest sens.

(sursA Foto Our World in data)

Rămâne să urmărim managementul logistic al aprovizionării și administrării vaccinurilor de către autoritățile europene și să sperăm că vor urma modele de succes, precum cel al Israelului, care conduce de departe în lupta cu pandemia.

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
0Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry

0 Comment

Leave a comment