Își doresc brașovenii un general prim-ministru?

Se pare că da, conform unui sondaj derulat de o publicație locală brașoveană.

Conform acestui sondaj (desigur nereprezentativ conform principiilor stricte ale studiilor de piață), 28,8% dintre brașoveni și l-ar dori pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă pe post de prim-ministru.

Opțiunea lor nu pare foarte surprinzătoare, dat fiind faptul că brașovenii au trimis un alt fost ofițer superior, pe dl. Francisc Tobă în Parlamentul României începând cu acest an. De asemenea, prezența unui alt fost Șef de Stat Major al Armatei Române în Parlament începând cu acest mandat, a generalului ret. Mircea Chelaru, nu poate decât să fundamenteze acest trend.

În același timp, nu avem cum să nu remarcăm o tendință mai accentuată spre susținerea unor poziții de forță, respectiv a unei discipline cazone, în contextul în care guvernarea ultimului an a fost cel puțin diletantă.

Românii par să își dorească o guvernare mai concentrată asupra aspectelor esențiale ale unei țări și mai puțin asupra luptelor politice.

Evoluția pieței politice rămâne una volatilă în contextul unor negocieri de guvernare între trei partide cu slabe rezultate în alegeri și cu viziuni despre viitor fundamental diferite.

(Sursa foto: Facebook)

Redacția BrasovPress

Tell Us What You Think
0Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry

0 Comment

Leave a comment