Klaus Iohannis, președintele unor români: faceți pace, sunt mulți bani de administrat

Klaus Iohannis, presupus președinte al tuturor românilor declara pe contul său de Facebook: „Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie, când majoritatea toxică ce a acaparat Parlamentul va putea fi oprită prin votul cetățenilor să mai producă daune ireparabile. Doar în acel moment vom avea toate premisele care să permită României să se modernizeze cu adevărat.”

Articolele 80 și 84 ale Constituției se referă tocmai la rolul de mediator și la independența politică a președintelui. Echidistanța acestuia este însă oglindită de formulări de tipul „majoritate toxică” sau „fanatici religioși”, acestea fiind numai două dintre derapajele cu care ne-a obișnuit Klaus Iohannis.

Între timp se conturează tot mai clar modul în care aceste alegeri vor fi câștigate: o fraudare mai mult sau mai puțin mascată și promisiunea unei mite guvernamentale. La alegerile pentru primăria sectorului 1 este evident că s-au furat voturi. Există filmări, iar faptele penale comise în concurs de conducerea BES și echipa USR+ sunt de netăgăduit.

Această situație nu este una izolată, ci doar una unde, „ghinion” cum ar spune dl. Iohannis, funcționau niște camere, despre care cei care furau voturile știau că nu funcționează.

Miza acestor alegeri locale și a celor parlamentare din decembrie este însă una imensă, în premieră pentru România: urmează să vină sumele colosale cu care România se împrumută de la UE pentru combaterea efectelor pandemiei.

În acest context, pentru a nu exista niciun „deranj” PNL și USR trebuie să fie în armonie în teritoriu, iar parlamentul trebuie să fie sub control. Prin orice mijloace.

Brașovul este o miză în acest context, deoarece aici s-au mai derulat proiecte europene cu dedicație. Chiar dl. Dan Barna a fost implicat în proiecte din bani europeni, una dintre cheltuieli fiind o sumă cu cinci poziții, în Euro, plătită în fiecare lună pentru închirierea unei case din zona metropolitană Brașov. Rețeaua (network-ul, ca să sune bine) este destul de bine rodată în județul Brașov, iar atitudinea de admirație tâmpă a unei bune părți a cetățenilor acestui județ (și în special ai municipiului) pentru tot ce vine „de dincolo” facilitează tipul acesta de activități.

Faptul că Adrian Veștea își mazilește consilierii cu probleme DUPĂ alegeri este un indicator excepțional în acest sens. La ordinul Cotroceniului, nimic nu trebuie să stea în calea „administrării” fondurilor împrumutate de România de la UE.

Într-adevăr, miza alegerilor parlamentare este una imensă: este imperios necesar ca USR+ și PNL să nu dețină majoritatea în parlament. Și este posibil ca acest lucru să nu se întâmple, atâta timp cât USR+ a realizat în termeni reali, la nivel național, un 13%, iar PNL 34%.

Menținerea unui Parlament cu cât mai multe partide reprezentate este cheia unui joc democratic real și cea mai bună garanție în prevenirea apariției unor noi cooperative centrate pe sifonarea banului public (fie el autohton sau european).

Întrebarea relevantă este însă, dacă cetățenii României mai au un cuvânt de spus în ceea ce privește rezultatele alegerilor, atâta timp cât la aceste alegeri locale s-au constatat discrepanțe între cifrele raportate de STS și valorile înregistrate pe procesele verbale, în situația în care legea electorală a fost încălcată prin admiterea unor persoane neautorizate în centrele de numărare a voturilor, iar în unele situații voturile au fost „mutate” fizic.

Sursa foto: Facebook

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
1Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry

0 Comment

Leave a comment