Nu mă interesează politica

Nu mă interesează politica! De câte ori nu am auzit această expresie din partea unui cunoscut, a unui prieten? Cei care susțin această părere scapă însă din vedere un aspect important: faptul că pe ei nu îi interesează politica, nu înseamnă că politica nu va fi interesată de ei.

Prin ce anume? Simplu: prin legile care reglementează aproape orice aspect al vieții cotidiene. Nivelul taxelor și impozitelor, alocarea bugetară, prioritatea acordată anumitor sectoare în defavoarea altora, educația din sistemul public, promovarea sau destituirea demnitarilor sau a managerilor unităților descentralizate, iar exemplele ar putea continua.

Politica, în special mediul politic din România, dezgustă oamenii educați, oamenii cu bun simț. Bineînțeles că pătrunderea în cloaca de corupție, de jocuri de culise și de micime a caracterelor creează un dezgust. Dar alternativa este semnificativ mai periculoasă.

Cu siguranță nu v-a scăpat dezbaterea referitoare la impunerea „studiilor de gen”, acest marxism-leninism al secolului XXI, în universități. Cu siguranță nu v-a scăpat dezbaterea referitoare la instruirea copiilor din școlile generale cu privire la homosexualitate, transsexualitate, fluiditate de gen etc. Cu siguranță nu v-a scăpat atacul constant asupra bisericii în perioada stării de urgență, perioadă în care biserica era acuzată de neimplicare, în situația în care donase peste 4 milioane de lei numai în acel interval de timp.

Cu siguranță nu vă scapă anarhia ce domnește în Occident. Cultura, istoria, moștenirea unei civilizații construite de-a lungul mileniilor este destructurată piatră cu piatră. În aplauzele clasei politice.

Cei care au studiat revoluțiile culturale știu că nu există o posibilitate de a pactiza cu „revoluționarii”. Nu ai cum să mergi pe acest curent fără a fi la rândul tău înghițit și mestecat de malaxorul „noilor valori”. Oricât de deschis ai fi, oricât de educat, tolerant, nu ai cum să te încadrezi în șablonul omului nou.

Îți mai rămâne penitența. Acea declarație publică prin care spui că îți este rușine de strămoși, îți este rușine de cultura ta, îți este rușine de culoarea pielii și de credința ta așa zis absurdă (creștinismul). Dar dacă ești de părere că este suficient, te înșeli.

Neomarxismul BLM și nazismul Antifa nu iartă. Tu trebuie să dispari și orice urmă și influență a ta asupra viitorului trebuie să dispară odată cu tine. De aceea este atât de importantă îndoctrinarea copiilor. De aceea este importantă întoarcerea lor împotriva părinților și a moștenirii culturale și etice transmise de aceștia.

Un bun exemplu îl găsim în Rusia începutului de secol XX. În epurările staliniste ale anilor 1930-1938. Atunci gulagurile au înghițit milioane. Orice „greșeală” de gândire, de acțiune, orice zâmbet, orice gest în plus sau în minus te transforma în dușmanul poporului, asigurându-ți implicit o condamnare la moarte.

Și atunci, ca și acum, o serie de oameni au crezut că pactul cu diavolul le va salva viața. Au crezut că aruncându-și concetățenii în gulaguri, vor scăpa ei înșiși de ele. Aproape fără excepție, comisarii, agenții politici, agitatorii sau colaboratorii au ajuns la rândul lor în gulaguri.

Fețele transfigurate de ură ale activiștilor BLM sau antifa, în marea lor majoritate albi, urlând împotriva societății moderne, a capitalismului și a celor, care încearcă să protejeze moștenirea culturală a Occidentului, se diferențiază mult prea puțin de fețele tinerilor maoiști, care urlau la profesorii lor pe parcursul „revoluției culturale”. Și atunci, ca și acum, subiecții urii sunt nevinovați. Nu au cum să își asume o vină pentru un presupus trecut sclavagist al strămoșilor și nu au de ce să își ceară scuze pentru o moștenire culturală, care stă la baza confortului de care ne bucurăm cu toții astăzi.

În același timp, neimplicarea politică face ca un profesor de la Cambridge, care declara public că își începe ziua imaginând-și cum le rupe genunchii albilor să fie promovat, în timp ce un profesor, care refuză să dea note mai mari pe baza culorii pielii studenților săi să fie dat afară din universitate.

Neimplicarea politică naște monștri. Iar politica ne afectează și ne determină existența fiecăruia dintre noi în parte.

Grecia și Roma antică cereau bărbaților liberi participarea obligatorie la viața socială, politică și militară a cetății. Este cazul să ne redescoperim aceste rădăcini și în calitatea noastră de bărbați liberi și femei libere ai/ale cetății să ne asumăm și obligațiile, nu numai drepturile oferite de democrație.

Este momentul să ne apărăm libertatea de gândire cu armele intelectuale și politice care ne stau la dispoziție în secolul XXI și să nu capitulăm, din lene, indolență și dezinteres în fața unui dușman nesemnificativ ca și număr, dar extrem de periculos prin determinarea de care dă dovadă.

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
1Like1Love0Haha0Wow0Sad0Angry

0 Comment

Leave a comment