Redefinirea Brașovului

Alegerile locale tocmai s-au încheiat, iar rezultatele sunt interpretate în fel și chip. Se vorbește despre victorii istorice și înfrângeri epocale. Se dorește eliminarea învinșilor din viața publică. Sunt lansate amenințări pentru situația în care acest lucru nu se va întâmpla. Care sunt însă datele reale?

Allen Coliban a câștigat cu 34.870 de voturi, obținute de la un număr total de alegători înregistrați de 246.784. Adică, Allen Coliban a devenit primar cu voturile a 14,13% dintre brașoveni. Deci, 85,87% dintre brașoveni și-au dorit ca altcineva să fie primar.

George Scripcaru a obținut 31.198 de voturi, adică 12,64% din voturile tuturor brașovenilor cu drept de vot. Putem astfel porni de la premisa, că un număr aproximativ egal de brașoveni și-l dorea fie pe unul, fie pe celălalt ca și primar. Iar numărul însumat al celor două grupuri este infim în raport cu numărul total de cetățeni. În ambele situații, aproximativ 1 brașovean din 10 și-l dorea pe Coliban sau Scripcaru primar.

Cu toate acestea, după redistribuire, partidele din spatele fiecăruia dintre cei doi candidați vor reprezenta aprox. 40% din consiliul local. 

Solicitarea USR, ca PNL să nu valideze mandatul de consilier local al lui George Scripcaru încalcă însă norme democratice absolut fundamentale, ducându-ne din nou în sfera neo-marxismului: adversarul nu trebuie numai învins, ci trebuie eliminat fizic.

Acest tip de atitudine fățișă, cu amenințări flagrante, ar trebui să dea de gândit PNL. Este posibilă colaborarea pe proiecte cu un partid virulent și violent? Este adecvată sacrificarea lui Scripcaru, pentru a satisface setea de sânge a useriștilor și orgoliul lui Adrian Veștea? Sau reprezintă începutul unei lungi serii de concesii impuse cu bocancul pe gât de către USR?

Oare solicitările de tip ultimatum se vor opri la execuția publică a lui George Scripcaru? Sau odată validate se vor transforma în mod de lucru?

Dincolo de simpatia sau antipatia față de personajul Scripcaru, regulile democrației trebuie să primeze, iar partidele învinse în alegeri trebuie să reprezinte o opoziție, adică opinia celor 85,87% dintre brașoveni, care nu și l-au dorit pe Allen Coliban primar.

Ce mi se pare însă semnificativ mai trist și mai grav pentru un oraș ca Brașovul, este lipsa de reprezentare a minorităților etnice în Consiliul Local. Nici FDGR și nici UDMR nu mai au reprezentanți în acest for începând cu anul 2020.

Brașovul, fie că le place sau nu celor care s-au mutat aici în ultimii ani (sau în ultimele decenii), este un oraș constituit și marcat în individualitatea sa de moștenirea săsească. Faptul că orașul geme de autoturisme cu numere de înmatriculare provenite preponderent din afara arcului carpatic se datorează frumuseții orașului, care își are rădăcinile în tradiția săsească și în arhitectura austro-ungară de final de secol XIX și început de secol XX. Aceeași frumusețe, dar și cultura locuitorilor sunt factorii, care îi determină pe mulți dintre ei să își părăsească localitățile de origine și să aleagă Brașovul ca domiciliu.

Dacă acești concetățeni ar fi căutat doar un oraș înconjurat de munți, ar fi putut să se orienteze către alte municipii reședință de județ, precum Piatra Neamț. Dar nu o fac.

În acest context, tocmai grupul etnic, care a fondat Brașovul și care i-a determinat traseul istoric a rămas nereprezentat în Consiliul Local și Consiliul Județean Brașov: sașii. Performanța negativă a Forumului Democrat al Germanilor din România se datorează parțial campaniei absolut anoste conduse în acest an și lipsei de proiecte și implicare a echipei de conducere. Trist este însă, că astfel vocea fondatorilor orașului nu se mai regăsește în forul de conducere al urbei. Fața Brașovului riscă să se schimbe tot mai mult sub presiunea unui factor alogen devenit tot mai substanțial.

Consider că și lipsa UDMR din forul local este o pierdere. Nu cred că este cazul să ne bucurăm de lipsa reprezentanților maghiarilor în Consiliul Local. Transilvania și Brașovul sunt ceea ce sunt datorită țesăturii multietnice a populației lor. Întrepătrunderea culturilor este cea care a transformat orașe ca Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara, Oradea în magneți ai dezvoltării. Monocromia, fie că este galbenă, albastră sau roșie este precursorul regresului în orice regiune.

Trebuie să fim deosebit de atenți la ultimatumuri și la pumnii ridicați (fie ei și virtuali). Suprimarea unei voci (fie ea și antipatică) este o pierdere pentru democrație și un pas spre dictatură, iar rolul nostru, ca și cetățeni interesați de viața politică și de viitorul orașului în care trăim, este să apărăm pluralismul vocilor, fie că ele aparțin unor reprezentanți ai partidelor politice sau ai unor grupuri etnice.

(sursa foto: Facebook Allen Coliban și George Scripcaru)

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
9Like1Love1Haha0Wow4Sad1Angry

0 Comment

Leave a comment