România cât un „Colectiv”

S-au împlinit cinci ani… Și s-au scris și vorbit volume… 

Cu ce am rămas? Supraviețuitorii cu urmele arsurilor, oglinda traumelor lor sufletești, părinții cu amintirea unor copii frumoși. De fiecare dată când mă gândesc la acel dezastru, caut portretele celor 65 de suflete. Atâtea planuri curmate brutal, atâtea trasee luminoase către viitor, oprite de foc și plastic topit. Mărturiile supraviețuitorilor nu au cum să nu ne cutremure. Nu avem cum să nu ne gândim că aci tineri au pășit prin focurile iadului și au ieșit însemnați de acesta.

Și, unde ne aflăm după 5 ani? Ne-am reformat gândirea, acțiunea, votul? Jertfa de sânge plătită de acei tineri ne-a ajutat să creștem, să ne maturizăm? Ne alegem într-un mod mai conștient și responsabil conducătorii? Sancționăm hoția, corupția, așa cum am jurat acum 5 ani, privind tinerele trupuri arse?

Avem o clasă politică, care să știe să spună (și să gândească) mai mult decât „îmi pare rău că s-a întâmplat în mandatul meu”?

Ei bine, nu!

În afară de Victor Ponta, care la momentul actual își reunește ultimele picături de notorietate cu un alt mare fost, Tăriceanu, în speranța unui 5% chinuit, accidentul de la „Colectiv” a trecut fără urme (în conștiința publică). Condamnări există, dar ele sunt contestate, vina este pasată și în sufletul lor, nici unii dintre cei care au contribuit la moartea atâtor tineri nu se simte vinovat.

Și nu numai atât, dar se pare că nici oamenii nu o fac. Altfel nu ar fi avut cum să câștige „Piedone” o nouă primărie de sector în București.

Nu ne-am schimbat și nu ne vom schimba, pentru că tolerăm șpaga, tolerăm „învârtelile” și le susținem prin voturile noastre. Altfel nu ar fi avut cum să câștige mandate de edili infractori notorii sau personaje de o moralitate atât de dubioasă.

La fel ca și la „Colectiv” și acum ne aflăm într-o criză sanitară. Atunci era stringentă, minutele contau. Acum, autoritățile au timp, nu sunt luate prin surprindere. Dar reacția este aceeași: greșelile se bagă sub preș, iar oportunitățile pentru o mică „ciupeală” nu sunt ratate.

Nu revin asupra contractelor cu dedicație, a achizițiilor umflate și a calității dubioase a materialelor achiziționate. Nici asupra culorii politice a cumpărătorilor și vânzătorilor. Am scris, s-a scris și, sincer, am obosit să fiu unul dintr-o minoritate tot mai mică, căruia să îi pese.

Veți spune că nu este așa, că mulți s-au trezit și că multora le pasă. Și veți arăta spre „tânăra speranță” USR. Țin să vă contrazic, iar timpul va dezvălui multe chipuri.

Unele au început să își piardă deja voalul. Nu voi intra acum în aspecte economice și în planurile nerealiste promovate de ei. Ar fi lipsit de respect pentru tinerii, care și-au văzut destinele frânte de nepăsarea conaționalilor lor.

Voi atinge doar un aspect: ce am înțeles noi, ca și alternativă la politica existentă la momentul „Colectiv”? Am înțeles să îl facem pe Dumnezeu vinovat de neputința noastră. Am înțeles că viitorul va fi mai bun fără El.

Iar aleșii USR, care au respins Biblia la depunerea jurământului, nu fac decât să pună în practică dorința celor care i-au ales.

Poate exista o lume mai bună în lipsa lui Dumnezeu? Evident că nu! Și nu o spun numai eu, o strigă din mormintele lor anonime cele peste 100.000.000 de victime ale generației de politicieni, care cu aproximativ un secol înainte de USR au pus bazele URSS-ului. Acum 100 de ani l-am mai scos o dată pe Dumnezeu din viața noastră și i-am mai condamnat o tură pe „pupătorii de moaște”. Iar mărturie stau milioane de morminte.

Nu, nu îi cred pe actualii useriști capabili de atrocități. De fapt, îi consider profund incapabili. Sunt însă ceea ce Lenin numea „idioți utili”; utili pentru a deschide drumul adevăraților șacali.

Se pare că noi, românii, trebuie să plătim fiecare lecție cu sângele copiilor noștri. Iar trista ironie este că, în ciuda prețului plătit, nu înțelegem lecția.

La revoluție (sau lovitură de stat, de palat, cum preferați să îi spuneți) sute de tineri și-au dat viața pentru un ideal.

Am respins idealul la alegerile din 1990 și din 1992.

La Colectiv s-a murit din cauză de incompetență și corupție, dar mai ales din nepăsare.

În 2020 suntem la fel de nepăsători.

Înainte de a încerca să schimbăm societatea, trebuie să ne schimbăm noi. Înainte de a striga că vrem politicieni curați, drepți, onești, trebuie să ne privim în oglindă și să ne întrebăm: noi cum suntem? Noi pe cine am votat?

Nu vreau să mai adaug nimic legat de politică. Voi reveni într-un material ulterior. Vă rog un singur lucru, să vă priviți în oglindă și să vă întrebați: „Eu ce fac, pentru ca lumea din jurul meu să fie mai bună?”

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
1Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry