Un Covid între două vacanțe…

Încă îmi amintesc vâltoarea de dinaintea pandemiei, îmi amintesc cum fără să îmi dau seama, ajunsesem în mijlocul ei, eram ca un roboțeț care facea totul pe repede-înainte, nici macar nu realizam că, aproape nu mai distingeam între haosul gândurilor mele și dorințele celorlalți, între zgomotul mașinilor și gălăgia oamenilor, între frustrările mele și furiile altora. Toata lumea voia ceva, eu voiam ceva… să multumesc pe toată lumea dar voiam și liniște pentru mine însă nu eram pregătită să mi-o ofer pentru că nevoia de a îndepli nevoile celor din jurul meu era defapt nevoia mea de validare, de a mă simti utilă .. apoi, inopinat totul s-a oprit de-adevaratelea! De nicăieri și pe nepusă masă – cel puțin pentru noi, muritorii de rând – a aparut acest nou virus care a facut și încă face ravagii – unii adepți ai teoriilor conspiraționale sunt de părere că acesta ar fi într-un fel al3lea Război Mondial și având în vedere sociatatea avansată și tehnologizată în care trăim, razboiul nu mai este unul sângeros, deși armele sunt diferite, teroarea din rândul oamenilor este aceași.
Îmi amintesc că anul trecut a fost unul bogat în călătorii, am avut bucuria să descopăr patru țări iar pentru acest an aveam deja trei deplasări de care nu mai eram sigură!
Ultimă vacanță înainte de pandemie a fost în Iordania, în Ianuarie 2020, împreună cu familia, pe atunci habar nu aveam ce ne va aștepta la doar 1 lună și jumătate distanță așa că am trait excursia din plin și fără nici o restricție în manifestări și am avut parte de cele mai frumoase senzaii.  Am observat defapt mi-am confirmat că deșertul imi transmite o stare de liniște și libertate cum nu le regasesc în altă parte, aici aș putea să tac și doar să privesc întinderea de nisip o zi intreagă fara pic de efort.
Iar senzația de a dormi într-un cort de lux cu vedere panoramică aproape 360grade (cu intimitate doar în zona de baie, dressing și o parte din dormitor) este unică și de neprețuit!

Noi am ajuns noaptea în deșert, am avut mașină închiriată cu preluare direct de pe aeroportul din Amman iar distanța până în Wadi Rum este destul de lungă, aproximativ 4 ore, așa că era deja întuneric când am ajuns. Nu am reușit să imi fac o impresie din prima, mda balonul nostru arata foarte bine, tot confortul de care aveam nevoie dar cam atât… însă când ne-am băgat în pat și am închis lumina, impactul a fost maxim și surpriza pe masură: deasupra noastră veghea cerul plin de stele și Luna… așa multe stele mai vedeam doar pe cerul  bunicilor în vacanța de vară la țară. Imaginează-ți că ești întins pe o pajiște privind direct spre cerul înstelat și încerci să găsești sau să descoperi constelații iar din când în când mai vezi cate-o stea căzătoare – de vis! –  asta a fost senzația noastră: că dormim sub cerul liber înstelat iar Luna ne este lampa de veghe, vorba fiicei mari care nu putea sa adoarmă, i se parea prea puternică lumina … nici pe mine nu mă lasa inima să adorm, atât de somn imi era însă spectacolul celest era magic și de neratat! Merită din plin să trăiești o astfel de experiență! 

Apoi s-a facut ziuă –  reamintesc ca noi am ajuns noaptea și practic habar nu aveam cum arată imprejurimile, nu aveam idee de priveliște sau de cum arată în realitate acest deșert Wadi Rum – ei bine acel moment în care am privit prin ‘’pereții livingului’’ cortului este imcomparabil iar priveliștea copleșitoare, de jur imprejurul nostru deșert… nisip roșu și razele soarelui ce făceau forme și umbre pe stâncile golase.. incredibil de frumos, așa ceva se trăiește, este greu de povestit!
Știam de Wadi Rum că este locul unde s-a filmat celebrul film Marțianul însă nu aveam idee ce magia reala a acestui loc!

Iar despre Petra cuvintele cu greu pot exprima măreția locului iar Trezorezia este cea mai impozantă din tot situl, ea domnește și te compleșește!  Vizita celui mai celebru sit arheologic din lume m-a facut să înțeleg puterea de creație umană. Voi povesti mai multe despre acest loc într-un articol din seria 7 înșiruiri: Cele 7 minuni ale Lumii antice!
Mai este Aqaba, un alt loc deosebit al Iordaniei, aici am avut ocazia să intracționăm cu modul de viață al localnicilor, ne-am plimbat prin piața locala, în bazar, pe plajă iar totul a contrastat cu luxul hotelului unde am fost cazați, un real răsfăț, am avut parte de un lux cald si ospitalier fără a fi ostentativ… Încântarea a fost maximă pentru fete, se credeau în fermecătorul  castel din Frozen, cel al Anei și al Elsei!
Este clar ca simt o atracție pentru lumea araba, nu doar pentru deșert!

Ne-am întors acasă cu toată bogăția pe care am putut-o îndesa în suflete iar acum știu că a fost ca o compensare pentru ceea ce avea să urmeze, am umblat pe tărâmuri fermecate pentru a putea prețui libertatea atunci când ți se ia forțat, ne-am bucurat de liniștea deșertului și calmul celest pentru a putea mai apoi să căutăm acea liniște în noi înșine în vremuri de haos și ești constrâns iar panica, frica fac zgomot!
Adevarul este că sunt o răsfățată a acestei Lumi chiar dacă uneori, în sinea mea mă mai răzvrătesc. Am tot ce-mi pot dori iar o simplă orientare spre interior, mă domolește și imi arată ceea ce este important!

Am stat un întreg sezon în casă, toată primăvara am trăit-o de la geam, așa am văzut cum se schimbă cerul, din gri devine mai albastru, cum norii devin mai strălucitori și mai jucăuși și am stiut că vara se apropie atunci când în casă a pătruns soarele puternic. În cele 3 luni am trecut prin toate stările, am experimentat trăiri diferite, am descoperit abilități surprinzătoare pe care nu aș fi bănuit că le am.
Înca de la sfarsitul anului 2019 aveam rezervată vacanța de vară pe Insula Skiathos, în Grecia dar nu eram convinsă că vom merge, eram nesigură de tot ce ține de călătorii, aveam momente în care știam că vom merge dar și clipe în care deja mă gândeam la reprogramarea sejurului.
Totuși… prima vacanță pe timp de Covid a fost în Skiathos! 
Am resimțit această vacanță ca pe o  recompensă!  Am descoperit Insula ca fiind un pământ  binecuvântat (vorba soțului meu), parcă altfel privești natura și ale ei creații atunci când libertatea de mișcare îți este constrânsă!

Skiathos-ul are un farmec aparte și este o destinație de vacanță completă dacă esti deschis să o descoperi; te poți bucura de priveliști asemănătoare Insulei Santorini iar vegetația luxuriantă îți creează senzația că ești într-un colț de Grecie sălbatic sau chiar departe într-o destinație exotică. Aici am descoperit cele mai frumoase drumuri spre plajă… o reală încantare să mergi prin pădure iar în pădure nisip și când ieși dintre copacii seculari să descoperi cel mai frumos cer oglindindu-se în albastrul mării, iar auriul nisipului contrastând armonios cu verdele pădurii!

Insula este plină de golfuri cu plaje calde al căror nisip auriu sau alb se întinde până departe în marea oglindă adăpost pentru pești de diferite mărimi, steluțe de mare și un mic rac rătăcit într-o scoică!
Pentru a profita la maxim de frumusețea naturală a zonei, recomand mașină închiriată sau personală (mai ales pentru familiile ce au copii), va fi mult mai ușor de descoperit ceea ce are mai autentic insula iar plăcerea unei cine servite elegant într-un restaurant situat pe un deal complet învezit de unde poți cuprinde cu privirea întreg Golful Achladies, Mareea Egee cu Insulele Skopelos, Tsougria, Maragos si Arkos iar atmosfera cu adevărat romantică, fac să merite efortul!

Pe timp de seară vibe-ul orașului Skiathos te duce  cu gândul la Mykonos (ai grijă să fii fără copii 😀 ) însă ziua am avut senzația că mă aflu în Taormina. Orașul vechi, Skiathos este plin de străduțe înguste și abrupte cu magazine cochete, elegante cu suveniruri handmade de calitate, multe dintre produsele magazinelor fiind făcute de artiștii locali sau de pe întreg teritoriul Greciei iar albul locuințelor localnicilor cu obloanele și ușile vopsite în diverse nuanțe de albastru sau verde măslin completează perfect tabloul.

Pe toată durata sejurului m-am simțit în siguranță, pe fondul acestei situații critice și pandemice la nivel mondial, încă de când am aterizat pe aeroportul insulei sunt respectate condițiile de distanțiere și igienă:
 –    Toată lumea poartă măști, atât pe aeroport, în mașini, hotel, restaurante și magazine;
 –   Pe durata transferului cu autocarul către hotel se aplică de asemenea regula de distanțiere: un loc liber – un loc ocupat (doar mamele cu ai lor copii mici puteau sta unul langă  altul);
– La hotel peste tot sunt dispensere cu dezinfectant;
–        La restaurantul hotelului, la bar sau pe terasa acestuia se aplică aceleași condiții: o masă liberă-una ocupată;
–     Se evită pliantele și meniurile tipărite, de exemplu hotelul la care am fost cazați încurajează să folosești codul QR pentru a studia meniul restaurantului
–           Tacâmurile sunt oferite doar ambalate/ vidate (tacâmurile nu sunt din plastic), sosurile se servesc doar în pliculețe mici de unică folosință, tot din motive de igienă și siguranță, fresh-urile sunt evitate (asta la hotel pentru că la una dintre terasele din port, puteai comanda fresh);
–        La plajă.  șezlongurile sunt la distanță de aproximativ 1,5 m iar prosoapele de plajă sunt vidate.
              În toată această situație de grijă și atenție sporită există și avantaje: avem mai multă grijă de noi, suntem mai atenți unii cu ceilalți iar prin distanțiere respectam intimitatea celor din jurul nostru iar un avantaj care-mi place și mai mult este acela că în asemenea situații, aglomerația nu-și mai are sensul, totul e mult mai degajat, ai spațiu, te poți bucura în liniște de mare, soare, nisip și orice descoperi. Cred. că zilnic până la orele 10.00 aveam plaja și marea doar pentru noi, nu era nimeni pe plaja și este atăt de placută senzația! Iar când se aglomera, cred că erau maxim 40 persoane.
M-am bucurat de aceste zile ca și când nu aș mai fi călătorit niciodată, am simțit frumusețea naturii din plin și pot spune ca am fost privilegiați să putem cășători în aceste timpuri incerte dar fără a fi neaparat grele sau drastice! 

Lebede pe plaja noastră, Maratha iar în fundal Yahtul șeicului Qatarului (am aflat că acesta vine în fiecare an și petrece câteva zile aici în Skiathos, chiar pe plaja hotelului unde eram cazați, doar că rămân cazați pe Yahtul privat și se bucură de o plajă micuță retrasă doar a lor chiar langă a noastră, cu acces doar de pe mare)


Îți urez să călătorești cu suflet!

Dacă vă regăsiți în acest articol îmi puteți scrie în partea de jos a paginii la Leave a comment  sau mă puteți găsi aici sau poti împărtăși informația cu un simplu share!

Nela Loredana Dumitru

Antreprenoare în Turism

Tell Us What You Think
0Like1Love0Haha0Wow0Sad0Angry