Un sezon turistic încheiat frumos și cu speranță spre un 2022 și mai frumos!

Cu siguranță fost o vară mult mai dinamică decât cea a fatidicului an 2020. A fost un sezon turistic neașteptat de satisfăcător, un an cu diverse proiecte, schimbări atât pe plan profesional cat și pe cel personal, iar acum în plină toamnă revin cu forțe proapete!
A fost un an diferit față de precedentul, 2021 a fost unul de acceptare a noii realități la nivel mondial, de adaptare la diferite reglementari, restricționări cauzate de intrusul Covid-19 de-acum localnic printre noi. Ce am observat diferit față de anul trecut a fost, așa cum era de așteptat, starea de panică din ce în ce mai redusă în rândul populației,
Deși există tabere cu opinii și credințe diferite în jurul întregii situații pandemice – există virusul/ nu există, este vorba de o teorie a conspirației/nu e teorie a conspirației, cu mască sau fară mască, pro vaccinare sau anti vaccin – trendul majoritar este unul optimist, oamenii par a de adapta destul de repede la noua realitate, noilor ’’condiții de trai’’, bineînțeles că acest lucru s-a resimțit și în domeniul Horeca – Turism. 

În prima parte a anului, populația încă era reținută în ceea ce privește voiajul, însă odată cu venirea căldurii, chiar din primăvară s-a resimțit din plin dorința oamenilor de a călători mai ales peste hotare. S-a călătorit mult și intern, statiunile montane, Litoralul și Delta au fost luate cu asalt. Blocajele de pe Valea Prahovei au fost mai mult decât grăitoare iar lipsa locurilor de cazare pe litoral în plin sezon estival cu precădere în weekend a relevat faptul că românii nu au vrut să mai rămână în case.
Cererea călătoriilor în Europa s-a menținut la un nivel scăzut la începutul anului 2021, îmi amintesc despre statisticile pe care le citeam ce afirmau că în primul trimestru 2021 călătoriile în Europa au scăzut cu 83% fata de primul trimestru din 2019.
Reducerea treptată a restricțiilor, intensificarea vaccinărilor la nivel european dar și politicile mai flexibile privind condițiile de anulare/amanare/modificare au oferit un anumit impuls populației și lunile de vără au fost luate pur și simplu cu asalt, impuls resimțit și pe plan intern, românii alegând să călătorească tot mai mult peste hotare în această vară.

Cele mai solicitate destinații în această vară au fost de departe Grecia și Turcia, a urmat Bulgaria, apoi Cipru, Italia și Croația. Au fost preferate sejururile cu avionul iar un nou tip de vacanță a fost tot mai îndrăgit – vacanțele pe mare de tip Sailing la bordul unui yacht sau catamaran privat.

Odată cu trecerea verii, după jumătatea lui august, City Breakurile au luat locul sejururilor la plajă.
Atât la nivel European dar și în țara noastră, turiștii au preferat excapadele de 3-4 zile în marile orașe Europene, unii dintre aceștia preferând chiar 2-3 astfel de City Breakuri pe toată perioada anului în detrimental vacanțelor mai lungi de 5 zile la mare. Peste jumătate dintre europeni cu planuri de călătorie pe termen scurt preferă să viziteze alte orașe europene din Italia, Franța, Spania, Grecia, Croația, Slovenia.

Bineînțeles, mai mult ca niciodată Romania a fost luată cu aslat de propria locuitori iar Facebookul sau Instagramul au fost bombardate cu poze din locațiile ‘’ cele mai …‘’ și cu peisajele ‘’ cele mai … ‘’ o adevarată reclamă adusă României… dacă merită într-adevar, poți descoperi chiar tu asta!

Ce observ nou, față de anii precedenți este dorința românilor de a prelungi sezonul estival, dorință alimentată probabil și de tonusul pe care-l ai atunci cand te afli în vacanță, starea de spirit este mult ridicată mai ales daca te afli într-o destinație caldă dar și datorită adaptării la noile condiții de călătorie și la faptul ca oamenii au înșeles pe de-o parte că indiferent de circumstanțe, nu te poți închide în casă la nesfîrșit, nu poți lasa viața să treacă pe langă tine ci ieși în lume dar protejându-te și luându-ți măsuri de precauție. Așa că iubitorii de călătorii au ales să prelungească vară, alegând destinații însorite de vacanță precum: Egipt, Zanzibar, Dubai, Iordania și Maldive.
Vedeta toamnei 2021 și probabil a primului trimestru 2022 este categorit Egiptul, conform Asociației Naționale a Agențiilor de Turism – ANAT!

Acum în plină toamnă, odată cu scăderea temperaturilor și cu începerea noului an școlar, ne confruntăm cu un nou val de covid-19, al 4lea… val ce pare influențat și de varianta Delta deși pe timpul verii această noua rădăcină a fost lăsată în umbră pe perioada vacanțelor de vară. Cu toate acestea conform European Travel Commission (ETC – Comisia Europeană petru Turism) în urma unei statistici de monitorizare a călătoriilor interne și intra-europene realizat în Septembrie 2021, aflăm că:
               –          aproape 70% dintre europeni au declarat că intenționează să călătorească în intervalul Octombrie 2021 – Ianuarie 2022
               – 17% au declarant că nu vor călători
               –           15% sunt indeciși

Ca și condiții generale de călătorie valabile în acest moment:

  1. Certificatul european de vaccinare care poate fi descarcat de pe https://certificat-covid.gov.ro/login și poate fi salvat în telefon sau printat
  2. Dovada trecerii prin boala in ultimele 180 zile ce se obține de pe aceeași platformă de unde se poate lua si certificatul de vaccinare
  3. Test anti-COVID negativ. 

Iar Certificatul digital al UE privind COVID facilitează libera circulație în condiții de siguranță în timpul pandemiei de COVID-19. Acest certificat, care este disponibil în format digital și pe suport de hârtie, atestă că persoana, https://certificat-covid.gov.ro/login 

  1. fie a fost vaccinată împotriva COVID-19
  2. fie a primit un rezultat negativ la testul de depistare a bolii
  3. fie s-a vindecat de COVID-19

În încheiere îți urez o toamnă abundentă, să rămâi cu atenția și intenția pe visurile tale!

Dacă ți se pare utilă informația o poți împărtăși cu un share iar dacă ai nevoie de alte lămuriri/ informații îmi poți lăsa un coment în partea de jos a articolului sau mă poți găsi și aici

Loredana Dumitru

Antreprenoare în Turism

Tell Us What You Think
0Like3Love0Haha0Wow0Sad0Angry