Cât îi costă pe brașoveni administrația dezorientată a primarului Coliban?

Sumele sunt surprinzător de mari, iar justificarea renunțării la ele greu de găsit. Să urmăm așadar șirul faptelor.

Astăzi, secția civilă a Tribunalului Covasna a suspendat HCL nr. 692/27.11.2020, emisă de Consiliul Local Brașov, prin care staționarea autovehiculelor pe locurile de parcare administrate de societatea P&P SRL nu trebuie plătită în intervalul 20:00-08:00 și în zilele de duminică. Cu alte cuvinte, în Brașov, parcarea se plătește non-stop.

Mulți brașoveni vor acuza acest tip de program, întrebându-se, pe bună dreptate, de ce ar trebui să plătească unei firme private sume astronomice de bani pentru a-și parca mașina în fața casei. Și, bineînțeles, de ce tocmai firma aceasta?

Întrebările sunt justificate și merită analizate în detaliu.

Brașovul s-a transformat în ultimii ani într-un magnet pentru concetățeni din toate colțurile României. Se poate constata cu ușurință faptul că numărul de mașini din alte județe reprezintă un procent considerabil din totalul mașinilor aflate în trafic, dar și uitate prin parcări. Cu toții cunoaștem imaginile cu un DN1 sufocat de coloanele de mașini având Brașovul ca și destinație. Și atunci se naște întrebarea: de ce să nu existe și unele beneficii în schimbul disconfortului creat de traficul semnificativ mai mare? De ce turiștii să nu plătească parcarea în Poiana Brașov?

Pentru că, dacă nu știați, prin HCL 692/2020, Consiliul Local Brașov și primarul aflat la cârma urbei au dat liber la parcare în tot centrul istoric și în Poiana Brașov. Deci, brașovenii nu numai că nu au cum să găsească locuri de parcare libere în aceste două puncte atât de vizitate, dar nici nu beneficiază de pe urma încasărilor la bugetul local.

Veți spune că banii sunt încasați de o firmă privată. Da, este adevărat, dar 55% din încasări merg direct către Primăria Brașov. Într-adevăr, contractul specifică faptul că firma P&P SRL trebuie să plătească minim 400.000 RON/lună către primărie, indiferent de încasările, pe care le are. Iar primarul Coliban pare mulțumit de această sumă. Dar noi punem întrebarea: dacă avalanșa de mașini parcate în centrul istoric și în Poiana Brașov permite o creștere a veniturilor la bugetul local, de ce să nu de folosim de oportunitate?

Doar de teama că în spatele firmei P&P SRL s-ar afla fostul primar? Așa cum deszăpezirea administrată catastrofal de către primarul Coliban cade tot în sarcina fostului primar?

Cred că vedem prea multe fantome și ne folosim de prea multe teorii ale conspirației pentru a acoperi frustrările personale ale unor actori politici ajunși din întâmplare în prim-planul politicii locale și pentru a distrage atenția de la pălăria prea mare, care se clatină pe capul unui primar nepregătit (și a unui partid tot mai mic).

Cert este că pe brașoveni i-a costat HCL 692/2020 un procent de 35% din încasările obținute ca urmare a concesionării parcărilor. Adică, prețul plătit de brașoveni pentru o hotărâre neinspirată promovată de USR+ și de primarul Coliban a fost de câteva zeci de mii de lei în fiecare weekend.

Cât despre riveranii, în sprijinul cărora ar fi venit HCL 692/2020, este suficient să intrăm pe pagina firmei concesionare, pentru a vedea că parcatul în preajma locuinței îi costă aproximativ 10 RON/lună (din care 55% se îndreaptă oricum spre bugetul local).

Deci, HCL 692/2020, care a fost suspendată de Tribunalul Covasna nu venea în sprijinul brașovenilor, ci în cel al turiștilor de weekend, afectând grav încasările la bugetul local.

Dar acesta reprezintă numai o parte din prețul plătit de brașoveni pentru votul neinspirat acordat la alegerile locale din 2020.

(sursa foto: Facebook)

Remus Rădoiu

Publisher

Tell Us What You Think
24Like10Love8Haha4Wow5Sad5Angry