Sub George Scripcaru, Brașovul a ajuns un oraș în care orice gest de viață costă mai mult, iar moartea vine cu tarif. Nu este o metaforă. Este realitatea administrativă a ultimilor ani.
Gunoiul s-a scumpit de trei ori. Transportul public – din nou. Parcările – iar. Taxele de cimitir au crescut, ca să fie limpede că nici la final de drum nu scapi de nota de plată. Copiii? Taxați prin clubul municipal Corona, ca și cum sportul ar fi un lux, nu o investiție în sănătate. Iar peste toate acestea, taxele locale – împinse la limita maximă permisă de lege pentru locuințe, terenuri și autoturisme.
Aceasta nu este întâmplare. Este politică publică.
George Scripcaru nu mai administrează un oraș, ci un sistem de taxare generalizată, în care brașovenii sunt reduși la rolul de portofel colectiv. Fără empatie. Fără protecție pentru cei vulnerabili. Fără vreo urmă de solidaritate.
Când oamenii reacționează – iar reacția este masivă – administrația se ascunde. Când apar protestele online, sunt ignorate. Când apar întrebările legitime, răspunsul este tăcerea. Sau, și mai grav, ridicarea din umeri: „așa trebuie”.
În spatele acestei avalanșe de scumpiri stă o majoritate politică cinică, reunită artificial, dar eficient, din PSD, PNL, AUR și PMP. Partide care se ceartă la televizor, dar votează disciplinat când vine vorba să mai bage mâna în buzunarul brașovenilor.
Această administrație nu are viziune. Are doar reflexul scumpirii. Nu știe să construiască, nu știe să eficientizeze, nu știe să atragă bani fără să ceară tot mai mult de la cetățeni. Știe un singur lucru: să încarce nota de plată.
Brașovul devine, pe zi ce trece, un oraș ostil propriilor locuitori. Un oraș în care traiul zilnic este tot mai greu, iar administrația pare complet decuplată de realitate. Un oraș în care deciziile se iau deasupra oamenilor, nu pentru ei.
Aceasta nu mai este o problemă de buget. Este o problemă de caracter administrativ. De lipsă de empatie. De dispreț față de comunitate.
Când scumpești tot ce ține de viață, taxezi moartea și împovărezi copiii, nu mai poți pretinde că „administrezi”. Doar storci.
Iar Brașovul începe să spună tot mai clar: ajunge.
